Oferte Auto valentin
masini gasite: 21
INTRE CROATIA SI CLUJ
La a doua aparitie in Campionatul European, Valentin Porcisteanu si Dan Dobre au obtinut locul 6 in ierarhia generala a Delta Rally Croatia si locul 3 in Pirelli Star Driver.Urmatorul examen este Raliul Clujului, etapa programata peste doua saptamani. Valentin Porcisteanu si Dan Dobre au abordat Delta Rally Croatia cu dorinta de a demonstra ca prestatia din prima aparitie pe plan european, cea de la Rally 1000 Miglia, nu a fost una intamplatoare.“Am uitat deja de faptul ca nu am izbutit sa terminam intrecerea de la Iasi. Suntem bucurosi ca din punctul de vedere al materialului de concurs lucrurile sint in regula si asteptam cu nerabdare acest nou examen”, spunea Vali atunci cind a sosit in Croatia. Recunoasterile au decurs fara probleme,...
Foc continuu
Debutul pe plan european al echipajului Valentin PorcişteanuDan Dobre a fost bifat cu brio. La capătul unei întreceri extrem de dure, românii au ocupat locul 17 în ierarhia absolută a Rally 1000 Miglia şi pe cea cu numărul 14 la Clasa N4. Trebuie însă precizat că exceptându-l pe bulgarul Dimitar Iliev cvintuplu campion al Bulgariei, un pilot care a avut program complet în J-WRC în 2003 a concurat în mai multe etape din Mondial şi e un obişnuit al Campionatului European, în care are la activ şi succese, toţi ceilalţi piloţi au beneficiat de maşini S2000. „Drumurile extrem de înguste au favorizat acest tip de maşini sau pe cele de la Clasa A7. Eu sunt...
Valentino Rossi a testat pentru Ferrari la Mugello
Valentino Rossi a testat joi pentru Scuderia Ferrari pe circuitul de casa de la Mugello drept recompensa pentru titlul mondial cucerit in MotoGP in 2008.Scuderia Ferrari s-a tinut de promisiunea facuta recent si i-a oferit lui Valentino Rossi ocazia de a testa monopostul F2008. Actiunea a avut loc joi pe circuitul de casa al Scuderiei de la Mugello, iar cvintuplul campion mondial a pilotat un monopost marcat cu numarul 46, reprezentand numarul cu care concureaza pentru Yamaha. De asemenea,
Domenicali: "Valentino Rossi va testa pentru Ferrari"
Stefano Domenicali a confirmat ca multiplul campion din MotoGP, Valentino Rossi, va testa pentru Scuderia Ferrari, insa a exclus posibilitatea ca italianul sa ajunga in F1.Dupa ce luna trecuta si-a trecut in cont un nou titlu de campion in MotoGP, Rossi a marturisit ca doreste sa sarbatoreasca printr-un test cu monopostul de Formula 1 al Scuderiei Ferrari. Oficialii echipei italiene au ascultat in cele din urma rugamintea campionului, iar seful Stefano Domenicali a confirmat ca Rossi va testa
Rossi testeaza in noiembrie pentru Ferrari
Valentino Rossi va pilota monopostul Scuderiei Ferrari pe circuitul de casa de la Mugello pe 20 si 21 noiembrie.Publicatia italiana Gazzeta dello Sport a anuntat ca multiplul campion mondial din MotoGP va testa in perioada 20-21 noiembrie un monopost al Scuderiei Ferrari pe circuitul de la Mugello. Informatia vine la numai cateva zile dupa ce seful echipei, Stefano Domenicali, confirmase ca italianul va avea sansa de a se urca in monopostul Ferrari ca recompensa pentru titlul castigat in acest
Vallino la Sibiu Rally Show
Week-end-ul urmator in ziua de sambata 14 Noiembrie, va avea loc la Sibiu “ROC-ul” romanesc numit “Sibiu Rally Show”, eveniment care marcheaza ca de obicei finalul sezonului competitional . Devenita deja traditie, si avand castigatori de marca, amintind aici pe Manfred Stohl, Titi Aur sau Jarkko Miettinen, aceasta “gala” se va desfasura si in acest an pe clasicul traseu de slalom paralel din cartierul Strand. Echipajul Valentin PorcisteanuDan Dobre spune din nou prezent si anul acesta la aceasta competitie unde isi propune sa castige acest ultim “challange” din 2009. In editia din 2008 cei doi au ajuns pana in finala obtinand locul 2 fiind foarte aproape de invingatorul Manuel Mihalache. Deasemenea echipajul 25 il va sustine la acest eveniment pe tanarul pilot...
PREGATITI PENTRU EXAMEN!
Valentin Porcisteanu si Dan Dobre sint in faza ultimelor preparative pentru finala Pirelli Star Driver. Daca ieri, impreuna cu echipa tehnica de la Colina Motors, s-au instalat in parcul de service, in dimineata acestei zile au participat la verificarile administrative si tehnice, la sesiunea foto oficiala, iar apoi, pana la amiaza, la recunoasteri. Foarte important este insa shakedown-ul, care a debutat la ora 15 a Romaniei, pentru ca el reprezinta si prilejul unui prim contact cu pneurile obligatorii, oferite de Pirelli. Acestea sunt in specificatie WRC, comportamentul lor fiind diferit de cel al „gumelor” utilizate de concurenti in mod normal. Programul zilei de astazi va cuprinde si testul fizic, programat intre orele 17 si 20 ora Romaniei. Trebuie insa precizat ca pilotii participanti la...
Octavian Tirnovean alaturi de “cei mari”
Tanarul pilot Sibian in varsta de 16 ani, castigator al campionatului de Slalom paralel atat la clasa juniori cat si la general, va lua startul in ultima confruntare a sezonului 2009, binecunoscutul “Sibiu Rally Show”. Valentin Porcisteanu ii va pune la dispozitie pentru acest eveniment Mitsubishi-ul Lancer evo 7, masina cu care a concurat in sezonul 2008. Ideea de a i se oferi aceasta sansa a venit dupa ultima etapa de slalom paralel unde Vali a fost foarte impresionat de talentul si evolutia tanarului si a decis sa-l sustina de acum inainte. Pe toata durata evenimentului, alaturi de Octavian se va afla copilotul Dan Dobre, care-i va impartasi din bogata sa experienta acumulata alaturi de Vali. “Am efectuat o sesiune de teste...
Lamborghini a lansat noua colectie de accesorii de iarna
Constructorul italian a lansat o colectie personalizata de accesorii de iarna, inspirate de modelul Lamborghni Gallardo LP550-2 Valentino Balboni.Ca in fiecare an, Lamborghini pregateste un set de accesorii si elemente decorative pentru perioada Craciunului. Constructorul din SantAgata Bolognese a ales ca inspiratie pentru editia de anul acesta modelul Gallardo LP550-2 Valentino Balboni, lansat la mijlocul verii in cinstea pilotului de teste cu acelasi nume.Colectia de Craciun include printre
Finalistii «We are looking for drivers» Cupa Dacia Logan
Campania «We are looking for drivers» iniţiată de Bucharest Ring şi ziarul Prosport, pentru Cupa Dacia Logan din cadrul evenimentului Bucharest City Challenge 2008, s-a încheiat ieri, 5 august 2008, printr-un ultim concurs între cei trei câştigători, la Circuitul de Karting Amckart, din Tunari. Cei trei concurenţi, Adela Bozdoc, Carmen Poenaru şi Valentin Lungu, au avut de parcurs trei probe, unde îndemânarea şi rezistenţa au punctat cel mai mult în faţa juriului profesionist. Acesta a fost format din Ioan Olaru, Director Sport ACR, Călin Herăscu, Director Adjunct Karting ACR şi Cabral, vedeta postului Acasa TV. Cele trei probe au constat în: slalom cu maşina de curse Dacia Logan, unde s-a punctat timpul, însă s-a depunctat numărul de jaloane dărâmate, a urmat apoi rapiditatea, din cele...
David lider dupa doua probe speciale
Dupa primele doua probe speciale ale Raliului Sibiului, Santa 1 si 2, Claudiu David conduce in clasamentul general. Echipajul cu numarul 111 este urmat la peste 10 secunde de catre Marco Tempestini si de Gergo Szabo la 14.8.O surpriza placuta este prezenta lui Valentin Porcisteanu pe treapta a patra a clasamentului general, la 19 secunde fata de lider. Dan Girtofan ocupa momentan pozitia a cincea, Jarkko Miettinen se afla pe sase la 24.1 secunde in timp ce Bogdan Marsica pe Mitsubishi la 28.2.Urmeaza ultima proba speciala a zilei, Superspeciala Pirelli, in lungime de 4 km. Clasament general dupa 2 probe speciale:1. Claudiu David 22:57.7 2. Marco Tempestini +10.23. Gergo Szabo +14.84. Valentin Porcisteanu +19.25. Dan Girtofan +23.96. Jarkko Miettinen +24.27. Bogdan Marisca +288. Daniel...
Galerie foto: Valentino Rossi la volanul lui F2008
Va prezentam o galerie foto cu cele mai interesante instantanee surprinse in timpul testelor efectuate de Valentino Rossi pentru Scuderia Ferrari.Multiplul campion din MotoGP, Valentino Rossi, a testat joi pentru Scuderia Ferrari pe circuitul de casa de la Mugello. Urmarit de pe marginea circuitului de intregul staff al Scuderiei, printre care s-a numarat si boss-ul Stefano Domenicali, italianul a reusit sa impresioneze prin timpii realizati. Iata si cele mai interesante fotografii oficiale
Tempesta pe podium!
Echipajul Napoca Rally Team TempestaDorin Pulpea a ocupat locul trei in “Timis Rally – Realitatea TV”, a doua etapa a Campionatului National de Raliuri, la finele uneia din cele mai frumoase si mai stranse lupte din ultima vreme. Despartiti de ecarturi de ordinul secundelor si, de multe ori, chiar mai putin, patru piloti au fost implicati in batalia pentru primul loc, batalie care a avut de toate: suspans, tensiune, schimbari de lider si, din pacate, chiar si abandonuri spectaculoase. In cele din urma, castig de cauza a avut ungurul Gergo Szabo, urmat de Valentin Porcisteanu, castigatorul de la Brasov. Spectacolul si suspansul au avut insa de suferit dupa abandonul lui Bogdan Marisca, iesit in decor cu o proba inainte de finalul...
Raliul Aradului Atrium Center – prima zi
Prima zi a raliului de la Arad a debutat cu o superspeciala pe circuitul de kart Vegas. Proba a fost parcursa de 3 ori avand o lungime totala de 3 km. Clasamentul la varf este urmatorul: 1. Tempesta 2:20.7 2. Gergo Szabo 2:23.5 3. Jarkko Miettinen 2:23.5 4. Valentin Porcisteanu...
Victorie pentru Gabriel Tiura
Gabriel Tiura a castigat prima cursa a Cupei Dacia Logan din cadrul Bucharest City Challenge 2008 cu timpul 31:47.718. Pe locul 2 a urmat Andrei Tentean la +9.137 secunde iar pe 3 Miki Willebrand la +19.133. Locurile 4 si 5 au fost ocupate de catre Valentin Porcisteanu si de catre Catalin Tutuianu.S-au parcurs 16 ture de circuit, viteza cea mai mare fiind atinsa de catre Gabriel Tiurea 100 kmh. Acesta a stabilit si cel mai bun timp pe turul de circuit, 1:50.080. Interviu Gabriel Tiura: YvPB0o2kNMA Clasament final:1. Gabriel Tiura 31:47.7182. Andrei Tentean +9.1373. Miki Willebrand +19.1334. Valentin Porcisteanu +21.8105. Catalin Tutuianu +26.26.3466. Bogdan Nastase +27.198 7. Isvan Soos +46.7198. Edwin Keleti +47.0809. James Emmet +51.46210. Valentin Stoica...
Inca 3 zile pana la startul Bucharest City Challenge 2008
Mai sunt inca 3 zile pana la startul celui mai important eveniment automobilistic din Bucuresti, Bucharest City Challenge 2008. Circuitul stradal din jurul Palatului Parlamentului, in lungime de 3100 metri, va gazdui 3 curse din 3 serii diferite in weekend-ul acesta si anume FIA GT, Formula 3 Marea Britanie si Cupa Dacia Logan. Cea din urma va avea la start 29 de piloti din care 28 romani si unul strain.Pilotii ce vor lua startul in cupa Dacia Logan sunt nume sonore ale Campionatului National de Raliuri, precum Istvan Soos, Edvin Keleti, Victor Ponta, Danny Ungur, Adrian Raspopa si Valentin Porcisteanu. Pe langa acestia insa la start se vor alinia si vedete TV si Radio, Cabral si George Vintila fiind doua din vedetele pregatite pentru cursa.Vineri...
Nici o presiune pentru Rossi in Japonia
Valentino Rossi a declarat ca nu simte nici un fel de presiune asupra sa in ceea ce priveste castigarea titlului mondial in cursa din acest weekend din Japonia. Pilotul echipei Yamaha are 87 de puncte in fata principalului adversar, Casey Stoner, cu numai 100 de puncte ce mai pot fi castigate in urmatoarele 4 curse ramase. Rossi trebuie sa incheie cursa de la Motegi pe locul patru pentru a-si asigura titlul mondial indiferent de locul ocupat de Stoner la finalul cursei. Italianul a declarat insa ca nu se grabeste sa castige al optulea titlu mondial in acest weekend si ca va aborda cursa din Japonia in stilul cu care deja ne-a obisnuit. Imi doresc victoria la Montegi, mai ales pentru...
In grafic!
Echipajul Valentin Porcişteanu Dan Dobre şi-a atins obiectivul stabilit pentru Timiş Rally- Realitatea TV, urcând din nou pe podium, şi, graţie locului secund, îşi păstrează prima poziţie a ierarhiei absolute. După victoria de la Braşov, prima din carieră, şi prestaţia excelentă din Rally 1000 Miglia, cu prilejul debutului pe plan european, Valentin Porcişteanu şi Dan Dobre au venit în Timiş cu gândul de a confirma începutul excelent de stagiune.“Am venit din Italia relativ încălziţi, după o întrecere în care am acumulat multă experienţă. Eram însă conştienţi, aşa cum am declarat încă înaintea startului, că vom avea de înfruntat un raliu greu, pentru că aveam în faţă un traseu de viteză, cu asfalt murdar şi drumuri foarte denivelate”, spune Vali. Cele două zile de...
Pirelli Star Driver si-a desemnat castigatorii
Dupa ce baietii nostri , Valentin Porcisteanu si Dan Dobre au fost urmariti de ghinion toata ziua fiind nevoiti sa abandoneze, marii castigatori de la Pirelli Star Driver sunt Alex Raschi si Ott Tanak .Cei doi au fost alesi pentru a participa la sase etape din campionatul WRC 2010 cu automobile Mitsubishi Lancer Evo X grupa N .
Rossi pregatit sa ia startul in Raliul Marii Britanii
Valentino Rossi este pregatit sa se alinieze pentru a treia oara la startul unei etape a Campionatului Mondial de Raliuri, de data aceasta va concura in Raliul Marii Britanii ce se va desfasura in luna Decembrie. Multiplul campion mondial in MotoGP a mai rulat pe specialele ultimei etape a WRC in 2002 de asemenea a mai luat startul si in Raliul Noii Zeelande in sezonul 2006. Italianul avea planuri sa participe in Raliul Marii Britanii si in sezonul trecut insa a fost nevoit sa renunte la cererea echipei Yamaha. Anul acesta insa Rossi va fi prezent din nou la startul etapei din Marea Britanie de asemenea va concura in Raliul Monza, pe care la castigat anul trecut, la volanul unui Ford...